Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

Get Adobe Flash player

Disperarea înăbuşită a unui tânăr etnic român din Ucraina PDF Imprimare Email
Duminică, 19 Februarie 2012 17:51
altDespre tinerii de etnie română din regiunea Transcarpatia, Ucraina, se spune că, din cauza educaţiei ce le-a fost insuflată, sunt oarecum "sălbăticiţi" când vin în contact cu semeni de-ai lor din România: sunt circumspecţi, cu un mod de relaţionare mai degrabă introvertit, te scrutează cu privirea în care se citeşte un soi de reţinere amestecată cu neîncredere. Nu le este la îndemână să vorbească deschis şi explicit despre condiţia lor de român. Îşi poartă povara de trăitori "enclavizaţi" fără revoltă sau fără a se victimiza, cu o demnitate ancestrală, simplă, maramureşeană. Parţial, toată această atitudine este totuşi şi o consecinţă a noianului de promisiuni de sprijin pe care, de-a lungul timpului, diferiţi "reprezentanţi din patria-mamă", de diferite ranguri, le-au făcut, dar nu le-au onorat.

Din când în când, însă, câte o voce sparge această monotonie a tăcerii, dar o face fără stridenţe, iar din rostirea sa răzbate o disperare înăbuşită. Mesajul emoţionant al unui tânăr etnic român din Transcarpatia vine să confirme acest lucru.

Am primit acest mesaj în urmă cu ceva timp, ca un comentariu la unul din articolele de pe vechiul nostru blog. Pe atunci, autorul lui, Gheorghe Cohuţ (foto), era unul din elevii liceului cu predare în limba română din localitatea Slatina (Solotvino), de la graniţa cu Sighetu Marmaţiei. Cuvintele sale exprimă deopotrivă durere, speranţă, într-un cuvânt frustrare: "Neplăcut este faptul că noi ducem lipsă de cărţi în limba română şi nu putem să studiem foarte multe în limba noastră maternă, ci doar în rusă sau ucraineană. Este foarte rău, mai ales pentru cei care ar vrea să-şi continue studiile în Romania". Într-o lume tot mai superficială, tot mai virtualizată, aflată într-o goană nebună, în care lectura a ajuns o îndeletnicire desuetă, pare nefiresc să vină cineva şi să se plângă de lipsa de cărţi. Cu atât mai mult atunci când acel cineva este un adolescent. Pe de altă parte, însă, cu eforturi deloc de neglijat, cauzate de atitudinea refractară mai din trecut a autorităţilor ucrainene, în comunitatea românească din Transcarpatia au fost donate cantităţi deloc de neglijat de cărţi, în special graţie eforturilor directorului Bibliotecii judeţene "Petre Dulfu" din municipiul Baia Mare, Teodor Ardelean. Şi cele mai multe dintre acestea zac prăfuite prin aşa-zise săli de bibliotecă insalubre, ale unor şcoli sau cămine culturale, poate pentru că de menirea lor nu prea a ajuns să se ocupe cineva cu har care să le direcţioneze spre cei interesaţi a le citi.

 

 

altRevenind la mesajul lui Gheorghe Cohuţ, acesta continuă în aceeaşi notă de tristeţe: "Pentru mine şi câţiva consăteni de-ai mei de la ansamblul folcloric Florile Tisei, este destul de greu să ne găsim haine autentice maramureşene". Fireşte, n-ar trebui să se înţeleagă că dificultatea procurării respectivelor costume ar fi dată de talia urieşească a celor în cauză. Ca mai peste tot, creatorii de porturi tradiţionale au ajuns o raritate inestimabilă. Locul lor a fost luat de comercianţi oportunişti care, sub masca tradiţionalismului, pun în vânzare kitsch-uri contemporane cu iz de arhaic. Practic, până şi obiectele noastre de vestimentaţie populară au ajuns să se chinezărească. Pentru necunoscători, ele sunt o atracţie. Însă, pentru cei iniţiaţi, sunt un sacrilegiu. În Transcarpatia, folclorul tradiţional se luptă cu aceiaşi "demoni". Florile Tisei este, probabil, cel mai performant grup folcloric din regiune, cel mai aproape de ceea ce ar trebui să însemne un astfel de ansamblu. În comunitatea românească, mai sunt câteva grupuri, câţiva interpreţi, dar expresivitatea lor suferă. Pentru revigorarea şi salvarea folclorului românesc din Transcarpatia e nevoie de programe structurate, de proiecte concrete. Sunt necesari formatori care să califice  câţiva instructori din rândul membrilor comunităţii, cu aplecare şi chemare spre aşa ceva, pentru ca aceştia să ţină viu aprinsă flacăra autenticităţii folclorice a Maramureşului Istoric.

Dar pentru aşa ceva, e necesară o consecvenţă reală a factorilor din România şi o deschidere fie şi formală a autorităţilor ucrainene. Iar din acest punct de vedere, mesajul lui Gheorghe Cohuţ pune degetul pe rană: "Nici relaţiile dintre români şi ucraineni nu sunt foarte bune. De exemplu, eu şi câţiva prieteni am mers, la Lvov, la meciul de fotbal dintre Ucraina şi Romania, 3-2. Pentru că ne-am bucurat la golurile României, era să luăm bătaie de la ucrainenii între care ne aflam. Acestea nu sunt singurele cazuri în care suntem dezavantajaţi de faptul că suntem români. De multe ori, trebuie să ascundem acest lucru". Cuvintele sale denotă o doză de tragism. Dar nu unul melodramatic, ci unul profund în esenţa sa. Românii din Ucraina se confruntă, chiar şi acum, cu tentaţia unei limite, a unei dileme de sorginte hamletiană: a-şi manifesta sau nu identitatea etnică! Cine îndrăzneşte să o facă într-un mod considerat prea ostentativ riscă să fie ostracizat. Iar când peste o atare situaţie se mai suprapune şi un context diplomatic bilateral încordat, devine lesne de înţeles de ce, în majoritate, etnicii români din Ucraina aleg să exprime o tăcere scrâşnită.

Cu toate acestea, Gheorghe Cohuţ încheie într-o notă optimistă care se constituie, deopotrivă, într-o temă de meditaţie, de provocare, de invitaţie: "Noroc cu podul de peste Tisa de la noi, din Slatina, fiindcă putem astfel foarte uşor să mergem în excursii, la odihnă sau la rude în România. Acest pod trebuie să fie ceva care să ne unească şi nu să ne despartă pe noi, românii din stânga şi dreapta Tisei. Aş dori să se organizeze cât mai multe activităţi între România şi localităţile româneşti din Ucraina".

De atunci, de la aceste rânduri, vremea a trecut şi dorinţa lui încă mai suferă. Podul nu e ceea ce ar trebui să fie, iar tranzitarea lui anevoioasă e o probă de răbdare, nervi şi voinţă. Activităţile comune sunt încă destul de puţine şi de incosistente. Ne place să credem că de vină sunt vremurile de criză. Numai că, în fapt, criza e în noi şi are altfel de resorturi. Timpul nu a stat în loc însă pentru Gheorghe Cohuţ. În zilele de azi, dacă nu e acasă, printre ai lui, la Slatina, atunci îl găsiţi la Cluj, unde e student la Drept. Sau îl puteţi citi aici: http://maramuresenii.blogspot.com

De asemenea, vă mai oferim şi o mostră de ceea ce înseamnă Florile Tisei, într-o prestaţie la o nuntă, în localul Pensiunii "Diana" din imediata apropiere de Slatina:

http://www.youtube.com/watch?v=mn-3bDskv7M


Ultima actualizare în Duminică, 19 Februarie 2012 23:12
 
Toate drepturile rezervate © reINVIEREA : Template by Ahadesign : CMS de Joomla! : Monitorizat de vhpfa sitc